Când se îmbolnăvește sângele

Bolile de sânge pot fi boli individuale, dar de cele mai multe semnalizează alte boli. Nu subestimați niciodată simptomele.

Sângele aprovizionează cu oxigen și cu substanțe nutritive toate țesuturile din corpul uman. 50 – 55 % din sânge este plasmă care conține aproximativ 90 % de apă, restul fiind diferite substanțe: glucoză, hormoni, enzime, substanțe minerale, deșeuri și un grup eterogen de proteine: albumină, fibrinogen (important pentru coagularea sângelui), alfa și beta globulinele care transportă grăsimile – de. ex., colesterolul sau gama-globulinele care ajută la gestionarea bolilor inflamatorii. Restul de 45 – 50% din sânge sunt celule specializate:

  • globulele roșii – eritrocitele – trăiesc aproximativ 3 luni, transportă oxigenul,
  • globulele albe – leucocitele trăiesc foarte scurt -76 de ore, fiind parte a sistemului imunitar,
  • trombocitele – supraviețuiesc în circuitul sângelui numai 4 – 7 zile, ajută la coagularea sângelui.

În cazul sângelui donat, acest lucru nu este valabil; dimpotrivă, trebuie să fie verificat cu atenție, altfel consecințele pot fi dramatice. Realizarea ideii de transfuzie a sângelui a fost precedată de experimentele pe animale. Primul experiment de transfuzie a sângelui uman a fost efectuat de medicul german Matthäus Purmann în anul 1668. La experiment au participat 3 soldați. Această transfuzie a avut rezultate catastrofale, la fel ca în multe alte cazuri. Succesul în acest domeniu a apărut numai după descoperirea grupelor sanguine.

În anul 1900, medicul austriac Karl Landsteiner a descoperit existența grupelor sanguine pe baza aglutinării – agreării globulelor. A descoperit doar 3, a patra grupă AB, destul de rară, a fost descoperită de cercetătorul ceh Jan Jansky. Acesta a fost primul care a împărțit sângele în mod corect conform proprietăților de aglutinare (capacității de agregare a globulelor roșii) în patru grupe (A, B, 0, AB). La transfuzia sângelui de la donator la pacient, grupele sanguine trebuie să fie identice, fiind necesară efectuarea testului de compatibilitate. Dacă pacientului nu i se administrează grupa corectă sanguină, apare hemoliza, distrugerea globulelor roșii.

Un alt pas important a fost descoperirea factorului Rh în anul 1939. Neconformitatea antigenelor Rh la transfuzia de sânge este o situație de risc, iar în cazul situației specifice de neconcordanță între mamă și făt, aceasta poate fi cauza unei boli hemolitice a nou-născutului.

Dar ce înseamnă divizarea în grupe sanguine? Grupa sanguină este determinată de markerii – antigenii (aglutinogenii) de pe globulele roșii. Aceștia pot fi de tip A, B sau AB sau de niciunul din aceste tipuri. Plasma conține diferiți anticorpi împotriva antigenilor specifici ai eritrocitelor. De exemplu, plasma unui om cu grupa sanguină A conține anticorpi împotriva antigenilor B. După amestecarea cu grupa sanguină B (cu anticorpi împotriva antigenilor A) agregatele cu antigeni A vor produce anticorpi împotriva antigenilor A – se vor aglutina.

  • Grupa sanguină A – globulele roșii au antigeni A, în plasmă sunt anticorpi împotriva antigenului B.
  • Grupa sanguină B – globulele roșii au antigeni B, în plasmă sunt anticorpi împotriva antigenului A.
  • Grupa sanguină AB – globulele roșii au antigeni A și B, în plasmă nu există anticorpi împotriva lor.
  • Grupa sanguină 0 – globulele roșii au antigeni A și B, în plasmă sunt anticorpi împotriva antigenului A și B.

Cine poate dona sânge

Fiecare persoană cu o greutate mai mare de 50 kg, în vârstă de 18-65 de ani. Trebuie să îndeplinească însă criterii strict definite. Bărbații pot dona sânge de cel mult 4 ori pe an, femeile de 3 ori.

 

Cele mai frecvente îmbolnăviri sanguine

Conform hematologului Beata Benova, din cabinetul de hematologie și transfuzie din Kosice, printre acestea se numără cu siguranță – anemia. Boala este caracterizată printr-un deficit de globule roșii și/sau hemoglobină care este purtătorul direct al oxigenului în organism. Prin urmare, pacienții cu anemie pot avea dificultăți cu mai multe sisteme de organe (dificultăți respiratorii, amețeli, palpitații, slăbiciune musculară, căderea părului…).

Cauzele pot fi mai multe – deficitul de fier (pierderi ridicate la fete și femei la vârsta productivă), absorbția insuficientă a fierului prin tractul digestiv, pierderea de fier în tractul digestiv, pierderile urinare, sângerările ginecologice excesive, lipsa de vitamina B12 (datorită absorbției insuficiente în tractul digestiv) sau alimentația necorespunzătoare. Alte cauze mai complicate pot fi distrugerea excesivă a globulelor roșii sau formarea lor insuficientă în măduva osoasă.

O altă cauză poate fi și alimentația necorespunzătoare

Conform medicului, un alt risc de apariție a anemiei este și consumul insuficient de carne (tipic pentru vegetarieni), de sfeclă roșie, leguminoase, legume cu frunze verzi, pătrunjel, coacăză neagră, broccoli.

Simptomele anemiei nu sunt întotdeauna specifice, printre ele se numără și:

  • paloarea,
  • oboseala,
  • slăbiciunea,
  • dificultățile respiratorii,
  • palpitațiile,
  • amețelile și colapsurile,
  • îngălbenirea pielii și a conjunctivelor.

”Prin urmare, nimeni nu se gândește la anemie, de cele mai multe ori se caută alte boli de organe, uitându-se de o simplă analiză a sângelui,” mai spune medicul. În studiile pivot, anemia nu trebuie să se manifeste foarte grav. Poate fi prezentă sub o formă ascunsă.

Deci, în cazul în care pacientul are dificultăți, medicul ar trebui să caute mai multe simptome care ar confirma anemia. Potrivit medicului, simptomele clinice ale anemiei se pot suprapune cu simptomele altor boli. În caz de suspectare de anemie, pacientul trebuie să fie examinat prin proceduri de laborator.

Anemia poate fi nu numai o boală individuală, dar poate semnala și alte boli grave, cum ar fi tumorile, ulcerul etc.

Cheagurile de sânge

Alte boli comune ale sângelui sunt cele tromboembolice. În cazul acestora, se formează, de obicei, cheaguri de sânge – trombi în venele membrei inferioare stângi. Când se eliberează, acestea pot ajunge în mai multe organe și pot cauza, de exemplu, embolie pulmonară etc.

Medicul explică faptul că cel mai frecvent apar la pacienții care au absolvit proceduri chirurgicale majore sau la persoanele imobile de mai mult timp. „Problema constă în faptul că boala tromboembolică poate surprinde și persoanele tinere și sănătoase ca urmare a unor factori provocatori minimi – de exemplu, în cazul femeilor, după începerea utilizării contraceptivelor hormonale, iar în cazul tinerilor, după călătorii lungi”, explică Beata Benova.

Mod adecvat de prevenire:

  • mișcare activă,
  • consumul suficient de lichide,
  • dacă apar dificultăți de respirație, dureri atipice în piept sau umflarea unilaterală a membrelor, puteți utiliza ca un prim tratament anopirină sau ibalgin. Consultați însă cât mai repede un medic.

Predispozițiile congenitale la tromboză pot fi detectate în urma unei examinări hematologice, iar pacientul se poate proteja prin măsuri preventive adecvate.

Sângele și cancerul

Bolile sanguine canceroase sunt un grup mare de boli. La copii, cea mai răspândită este leucemia limfoblastică acută. În măduva osoasă este suprimată formarea de celule sănătoase, inclusiv de globule albe, iar hematopoieza este înlocuită cu supraproducția de leucocite imature. Acestea nu și-au dezvoltate suficient funcțiile defensive. Copiii suferă nu numai de infecții frecvente, dar treptat apar și simptomele anemiei și sângerarea datorită producției insuficiente de trombocite.

Când trebuie contactat medicul?

  • dacă copilul prezintă infecții frecvente, fiind necesară utilizarea de antibiotice,
  • dacă observați o slăbiciune generală care se intensifică,
  • dacă prezintă o pierdere sau o stagnare în greutate,
  • dacă are mucoase palide sau sângerează spontan la nivelul pielii și mucoasei (fără a fi rănit),
  • dacă are ganglionii limfatici măriți.

”Cu toate acestea, nu trebuie să vă alarmați imediat”, spune medicul. „Aceste simptome pot însoți și infecțiile cronice sau bolile autoimune, nu subestimați însă simptomele”.

La vârstele mai înaintate, cea mai frecventă este leucemia limfocitară cronică. Este vorba de o formare și acumulare în exces a globulelor albe imature în măduva osoasă, în ganglionii limfatici sau în țesuturile limfoide ale diferitelor organe.

Medicul hematolog spune că această boală se caracterizează prin faptul că pacienții supraviețuiesc mult timp, dar cu o hemoleucogramă necorespunzătoare. „Nu prezintă simptome clinice și nu necesită un tratament puternic. Dar dacă boala se agravează, medicina de astăzi cunoaște deja tratamente care prelungesc semnificativ durata de viață a pacientului și îmbunătățesc calitatea vieții”.

Infecția sângelui

Cu acest concept s-a întâlnit probabil fiecare. Oamenii cred, de obicei, că aceasta are loc după o accidentare sau în urma unei mușcături de șarpe sau a unei insecte etc. Sepsisul pune întotdeauna în pericol viața. În cazul unui astfel de pacient, sângele este inundat cu diverse bacterii sau toxine.

Potrivit medicului, problema constă în faptul că infecția nu se limitează la organul în care a ajuns inițial, dar pătrunde prin sânge în întregul corp. Cel mai frecvent se infiltrează în corp prin tractul digestiv, în special prin intestine, unde dăunătorii ajung din produsele alimentare. Infecția poate pătrunde, de asemenea, prin mucoasa intestinală deteriorată. Astfel, prin bariera naturală de protecție ajung în sânge diferite bacterii, ciuperci și alte toxine.

Dezavantajați sunt cei care au probleme cu imunitatea naturală; în hematologie este vorba în special de pacienții cu un număr scăzut de globule albe, dar în pericol se află și cei care au o imunitate scăzută – copiii, vârstnicii, pacienții cu diabet.

O cale de intrare periculoasă poate fi și mucoasa vezicii urinare sau a tractului respirator, de multe ori chiar și leziunile pielii (arsuri, traumatisme…).

Cum se manifestă infecția sângelui? Beata Benova spune că sepsisul se poate manifesta la fiecare diferit:

  • febră,
  • frisoane,
  • slăbiciune extremă,
  • slăbiciune musculară,
  • buze uscate,
  • ritm cardiac rapid care poate fi urmărit ușor prin verificarea pulsului la mână,
  • sunt frecvente și tulburări ale organului prin care a pătruns „dăunătorul” în organism – diaree, dureri abdominale, tuse cu flegmă, dificultăți de respirație, senzație de arsură în timpul urinării, dureri de spate în regiunea lombară.

Este foarte periculos când tensiunea arterială începe să scadă (mai puțin de 80/50), să se accelereze pulsul (mai mult de 90/minut), când apare respirația șuierătoare patologică (peste 20/minut) sau când începe sângerarea spontană a pielii și mucoaselor care nu rezultă din vreun accident.

Infecția și reacția defensivă încep să acționeze asupra pereților vasculari, vasele sanguine se lărgesc, scade presiunea, se accelerează pulsul, în interiorul vaselor sanguine începe procesul excesiv de coagulare endovasculară prin care se „consumă” substanțele coagulante, iar pacientul începe să sângereze.

Medicul precizează că în organism se creează astfel „un mare haos” și, prin urmare, ceea ce trebuia să ajute la eliminarea bolii, se întoarce împotriva organismului uman. În acest caz, trebuie să intervină cât mai rapid și în mod profesional medicina.

”Cu siguranță, nu recomand un tratament domestic al sepsisului cu ajutorul ierburilor, prin aspirarea rănii, homeopatie, irigații etc.” Pacientul trebuie ținut la cald, i se vor administra multe lichide, i se va reduce temperatura, dar întotdeauna trebuie consultat un medic”, accentuează medicul hematolog.

Prin tratament trebuie să se elimine cât mai repede dăunătorii – de exemplu, în caz de otrăvire, se va clăti stomacul, iar în caz de inflamație, se va identifica antibioticul corespunzător care va distruge sursa infecției. A doua parte a tratamentului se axează pe susținerea circulației sângelui, a activității inimii și a prevenirii afecțiunilor legate de coagularea sângelui.

Sângele artificial
În prezent, acest concept rezonează în subconștientul publicului de specialitate, dar deocamdată se află în stadiul de cercetare. Potrivit medicului hematolog Beata Benova, acesta încă nu este un înlocuitor adecvat pentru sângele uman. Cu ajutorul sângelui artificial s-ar putea elimina transmiterea bolilor infecțioase. „Nu îndrăznesc să prezic dacă acesta va deveni un substitut adecvat al sângelui uman, deoarece, ca și hematolog, sunt conștientă de interacțiunile structurate extrem de complexe și sofisticate între celulele sanguine și părțile lichide ale sângelui”.
Informații interesante din istorie

Unele teorii au modelat bazele medicinii pe o perioadă de mai multe secole.

Printre acestea se numără, de exemplu, teoria medicului grec antic Galen, care credea că sângele este produs în ficat de unde venele îl distribuie în toate celelalte țesuturi din organism. În opinia sa, inima servește doar pentru a asigura circulația sângelui din dreapta spre stânga ca acesta să ajungă în plămâni. Deci, nu toate ideile lui au fost corecte. Teoria lui Galen a frânat parțial dezvoltarea medicinii până în sec. XVII.

  • Printre reperele notabile se poate număra și descoperirea circulației sângelui în anul 1628 care a fost efectuată de medicul regal englez William Harvey (1578 –1657), un specialist renumit în domeniul descoperirilor medicale. Printre realizările sale se numără și descoperirea circulației sanguine mari (tot corpul) și a celei mici (plămâni).
  • În anul 1668 cercetătorul olandez din domeniul științelor naturii Antoni van Leeuweenhoek a observat pentru prima dată globulele roșii cu ajutorul microscopului creat de el însuși.
  • Transfuziile – una din primele încercări i se atribuie germanului Georg von Wahrendorf în anul 1642. Le-a injectat câinilor sânge în vene și a observat comportamentul lor. După acest experiment a fost la doar un pas de ideea de a completa sângele lipsă din organismul uman.
  • Prima transfuzie de sânge documentată istoric, datează din anul 1665. A avut loc în Oxford și a fost efectuată de fiziologul englez Richard Lower între doi câini.
  • Prima încercare de transfuzie de sânge între oameni a avut loc în anul 1668 și a fost efectuată de medicul german Matthäus Purmann în cazul a 3 militari.
  • Transfuziile de sânge au fost mai frecvente în timpul primului război mondial. Experiențele acumulate au fost utilizate mai târziu în chirurgie, dar medicii au avut mult de luptat cu problema coagulării sângelui. Această problemă a fost rezolvată în cele din urmă prin descoperirea proprietăților anticoagulante ale unor săruri, mai târziu ale heparinei, hirudinei și dicumarolului.

 

sursă primar.sme.sk