Tumorile renale

Tumorile renale se numără printre bolile oncologice ale rinichilor. Rinichii sunt un organ pereche de culoare roșatică uniformă, fiind situați pe părțile laterale ale coloanei vertebrale lombare. Au o formă caracteristică de fasole. Sunt situați în partea din spate a corpului. În cazul tumorilor renale, celulele maligne cresc în mod necontrolat și formează mase tumorale.

Rinichii filtrează sângele și elimină reziduurile, moleculele care conțin azot și sulf, sarea excesivă și apa. Capilarele renale filtrează zilnic 180 de litri de plasmă sanguină, la fiecare minut formându-se 120 de ml de ultrafiltrat. Aceste organe produc de asemenea hormoni care controlează tensiunea arterială, formarea de globule roșii și alte funcții. Fiecare rinichi funcționează independent de celălalt. Dializa artificială (care constă într-un proces mecanic de îndepărtare a reziduurilor din corpul pacientului) face posibilă viața și fără rinichi.

Tumorile renale sunt de mai multe tipuri:

• Carcinomul cu celule clare reprezintă aproximativ 85% din tumorile renale. Acest tip rezultă din epiteliul glomerurilor și canalelor din parenchinul renal.
• Carcinomul urotelial cu celule tranziționale crește din epiteliul tranzițional al pelvisului renal prin care urina trece înainte de a ajunge în vezica urinară. Acest tip de cancer este similar cu carcinomul vezicii urinare și, prin urmare, este tratat prin aceeași procedură.
• Tumoarea Wilms apare cel mai des la copii. Metoda de tratament a acesteia diferă de tratamentul carcinomului renal la adulți. Alte informații veți găsi în secția Cancerul la copii: Tumoarea Wilms.
• Carcinomul cu celule renale papilare apare la 10-15% din pacienți. Genetic diferă de carcinomul cu celule clare, fiind de asemenea tratat în mod diferit.

Determinarea tipului exact de celule canceroase ajută medicii la elaborarea strategiei de tratament. În cazul tumorilor renale se iau în considerare 4 tipuri diferite de celule dintre care două sunt deosebit de importante.

• Celulele clare sunt cele mai frecvente și se găsesc în 85% din cazurile de cancer renal.
• Celulele sarcomatoide sunt mai rare, apar în cazul sarcomurilor care cresc din grăsimea sau din învelișul rinichilor.

Procedura chirurgicală cu ajutorul căreia se elimină tumoarea de pe rinichi sau întregul rinichi oferă o șansă reală de vindecare a cancerului, dacă acesta nu este răspândit încă în alte zone. În cazul în care cancerul a avansat dincolo de rinichi și sunt prezente metastaze, acesta este dificil de tratat cu succes. Întrucât la aprox. un pacient din toate cazurile de cancer renal acesta se reduce spontan (de la sine), sau chiar dispare complet, specialiștii din acest domeniu s-au concentrat asupra susținerii sistemului imunitar ca a unui instrument eficient în tratarea carcinomului renal avansat, care joacă probabil un rol important în suprimarea creșterii tumorii.

Statistici

La bărbați, carcinomul renal este a șaptea cea mai frecventă boală ți a zecea cea mai frecventă cauză de deces datorită cancerului. Procentul de supraviețuire a persoanelor cu carcinom renal este de aprox. 63%.

Datele statistice privind cancerul ar trebui interpretate cu o prudență maximă. Nu este posibil să se determine cu exactitate cât timp va trăi pacientul care suferă de această boală. Pacientul trebuie informat în legătură cu rata de supraviețuire a pacienților cu aceeași boală numai cu precizarea că aceste date reprezintă o cifră statistică medie obținută din monitorizarea unui număr mare de pacienți și poate diferi de durata reală de supraviețuire a pacientului. Deoarece statisticile de supraviețuire sunt evaluate la intervale de cinci ani (uneori chiar în intervale de un an), nu trebuie să înregistreze cele mai recente progrese atinse în tratamentul sau diagnosticul acestui tip de cancer.

Factorii de risc și prevenirea acestora

Nu este cunoscută cauza apariției carcinomului, dar au fost identificați câțiva factori de risc care pot participa la transformarea malignă a celulelor. Unele dintre ele, cum ar fi vârsta sau sexul, nu pot fi influențate, în timp ce altele pot fi influențate.

Nu sunt cunoscute multe informații legate de cancerul renal, așa încât să se poată afirma cu certitudine cum poate fi prevenită apariția acestuia. Există unele posibilități care pot reduce riscul de apariție a tumorii, cum ar fi renunțarea la fumat, controlul tensiunii arteriale, menținerea greutății corporale, consumul ridicat de fructe și consumul redus de grăsimi.

Factorii de risc ai apariției carcinomului renal sunt următorii:
Fumatul. Fumatul dublează riscul de dezvoltare a carcinomului renal. Se pare că fumatul cauzează 30% din cazurile de carcinom renal la bărbați și aprox. 25% la femei.
Sexul și rasa. Carcinomul renal se dezvoltă de 2-3 ori mai des la bărbați decât la femei. Incidența carcinomului renal este cea mai ridicată în rândul populației de culoare.
Vârsta. Carcinomul renal este, de obicei, o boală a adulților, fiind diagnosticat cel mai des în rândul persoanelor între vârsta de 50 și 70 de ani.
Alimentația și greutatea corporală. Studiile au confirmat în mod constant legătura dintre cancerul renal și obezitatea cauzată de alimentația bogată în grăsimi.
Hipertensiunea arterială (tensiune arterială ridicată). Legătura dintre hipertensiunea arterială și carcinomul renal a fost confirmată în unele studii.
Utilizarea excesivă a anumitor medicamente. Nu se mai folosesc medicamentele contra durerii care conțin fenacetină, pentru că s-a demonstrat legătura dintre utilizarea acestora și dezvoltarea carcinomului renal. Utilizarea excesivă a altor medicamente din grupa diureticelor și a analgezicelor (medicamente contra durerii) poate avea, de asemenea, legătură cu dezvoltarea de carcinom renal.
Expunerea la azbest și cadmiu. Unele studii au demonstrat legătura dintre expunerea la azbest și carcinomul renal. Acționarea elementului metalic cadmiu în timpul lucrului cu produse, cum ar fi bateriile, vopselele, materialele de sudură, poate crește, de asemenea, riscul de dezvoltare a tumorii, acesta multiplicându-se în cazul în care la cadmiu este expus un fumător. 
Dializa pe termen lung. La pacienții care sunt dependenți de dializă pe termen lung pot apărea formațiuni chistice la nivelul rinichilor. Aceste formațiuni, de obicei, sunt detectate precoce și, prin urmare, pot fi eliminate înainte de a fi supuse transformării maligne. 
Riscul genetic și riscul ereditar. Riscul ereditar a fost confirmat în cazul carcinomului renal, dar au fost descoperite doar câteva gene specifice care cresc acest risc. Una dintre aceste gene este responsabilă pentru boala genetică ereditară denumită sindromul von Hippel-Lindau. Carcinomul celulelor clare se dezvoltă în cazul a 50% din pacienții cu acest sindrom. 
Recent au fost descoperite alte două sindroame genetice care sunt asociate cu carcinomul renal: sindromul Birt-Hogg-Dube și sindromul leiomiomatozei ereditare. 
Prezența altor boli. La pacienții cu scleroză tuberoasă – o tulburare genetică complexă – există un risc ridicat de dezvoltare a cancerului renal, ca și la persoanele cu sindromul von Hippel-Lindau (vezi mai sus: riscul genetic).

Simptome

Multe cazuri de tumori renale se descoperă accidental atunci când pacientul este supus unei radiografii sau unei examinări ultrasonografice din alte motive. În aceste stadii incipiente carcinomul renal nu provoacă dureri. Mai multe simptome ce indică tumoarea malignă, cum ar fi prezența sângelui în urină, pot fi cauzate și de alte afecțiuni (inflamații, chisturi). Simptomele tumorii apar, de obicei, numai când aceasta devine suficient de mare și începe să depășească în mărime organele apropiate.

Simptomele tumorilor renale sunt următoarele:

• prezența sângelui în urină
• durere sau senzație de presiune în partea laterală a corpului sau în spate
• noduli pe părțile laterale ale corpului sau pe spate
• glezne și picioare umflate
• tensiune arterială ridicată sau anemie (un număr redus de globule roșii)
• oboseală
• reducerea apetitului
• pierderea în greutate
• febră recurentă a cărei cauză nu este o inflamație

Diagnostic

Nu există teste simple care să dezvăluie imediat primele stadii de formare a tumorilor renale. Medicii pot sugera ca populația cu un risc ridicat de dezvoltare a acestei boli să se supună mai des unor teste de urină sau examinărilor ultrasonografice ale rinichilor.

La diagnosticarea cancerului renal, medicul trebuie să supună pacientul unui examen medical și să-i palpeze cavitatea abdominală și alte zone, încercând să identifice zonele mărite în mod suspect.

Teste de sânge.Se realizează mai multe teste de laborator, inclusiv hemoleucograma, constatându-se numărul de globule roșii. Se efectuează, de asemenea, testul de urină pentru identificarea prezenței sângelui, a bacteriilor sau a celulelor canceroase.

Analize imagistice:

Pielografia excretorie intravenoasă (PEI). Se administrează în sânge, prin venă, un agent de contrast care este excretat de rinichi și scoate în evidență la radiografie ambii rinichi, pelvisul urinar, ureterele, vezica urinară, eventual și uretra. Radiografia poate arăta schimbarea dimensiunilor rinichilor, desfigurarea calicelor renale și a pelvisului renal în cazul existenței unei tumori.

Arteriografia. Substanța de contrast este injectată în artera mare, care alimentează rinichii cu sânge. Prin această investigație se vor afișa clar arterele atipice care hrănesc o tumoare mai mare.

Ultrasonografia. Prezența tumorii poate fi vizualizată ultrasonografic cu ajutorul undelor ultrasonice transmise a căror reflecție este receptată prin sonda sonografică. Ultrasonografia poate detecta uneori cancerul renal accidental, la efectuarea analizelor aferente unui alt diagnostic urologic.

Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (IRM).Tomograful computerizat (CT) procesează razele X din mai multe unghiuri și generează cu ajutorul computerului o imagine transversală a interiorului corpului. Pentru obținerea unei imagini detaliate, se administrează în venă și agentul de contrast. Imagistica prin rezonanță magnetică nu utilizează, la crearea imaginii, raze X, ci câmpul magnetic indus. Principiul de procesare a imaginii transversale a interiorului corpului este similar cu CT.

Radiografia pieptului și a oaselor (RTG).Aceste analize ajută la detectarea depozitelor metastatice la nivelul plămânilor și oaselor.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET).Analiza PET servește ca o nouă metodă de diagnosticare a cancerului în cazurile ambigue. Această analiză utilizează o doză scăzută de radiații de glucoză radiomarcată pentru determinarea activității metabolice celulare. Reușește să distingă între tumorile benigne și cele maligne. Deși această metodă este complet nouă, medicii o pot recomanda în anumite situații. Tomografia cu emisie de pozitroni se recomandă ca o analiză suplimentară la CT și IRM.

Biopsia. La biopsie, medicul prelevează o probă de țesut în vederea efectuării analizei histologice. Proba este trimisă la laborator unde un patolog experimentat verifică prezența celulelor tumorale în țesutul analizat. Dacă biopsia este pozitivă, aceasta poate confirma cancerul. Dacă biopsia este negativă, trebuie să se efectueze investigații suplimentare. Biopsia nu este necesară dacă tumoarea a fost confirmată în mod clar la analiza CT.

În cazurile rare de carcinom al pelvisului renal se poate efectua o investigație specială – cistoscopia și nefroureteroscopia. La aceste analize, pacientului i se introduce prin uretră în vezică și apoi în ureter până în pelvisul renal o sondă endoscopică optică cu sursă de lumină, în timp ce acesta este sedat. Acest aparat este capabil să preleveze mostre de celule din zonele suspectate și, în unele cazuri, chiar să elimine tumorile mici.

Stadiile

În următoarea etapă, după detectarea prezenței tumorii, trebuie să se afle cât de avansată este aceasta și dacă nu s-a extins în alte părți ale corpului sub formă de metastaze. Acest proces se numește stadializare.

La stadializarea tumorii renale, medicii, adesea, utilizează sistemul de clasificare TNM.

În cadrul acestui sistem, la analiza stadiului cancerului, se iau în considerare trei criterii: tumoarea, ganglionii limfatici din apropierea acesteia și prezența metastazelor. Combinația concluziilor rezultate determină stadiul cancerului în cazul unui anumit pacient.

Cunoașterea stadiului ajută medicilor să planifice strategia optimă de tratament și să stabilească prognosticul pacientului. Stadiul carcinomului renal depinde de dimensiunea tumorii primare, de pătrunderea acesteia în țesuturile adiacente și de intensitatea infiltrării acesteia în sistemul vascular al rinichiului.

Clasificarea stadiilor cancerului renal conform sistemului TNM.

TNM este o abreviere: tumoare – T, ganglion – N și metastază – M. La determinarea stadiului tumorii, medicii iau în considerare următorii trei factori:

• Cât de mare este tumoarea primară? (T – tumoare)
• S-a extins tumoarea în ganglionii limfatici? (N – nodus)
• S-a extins (metastazat) carcinomul în alte părți ale corpului? (M – metastaza)

T – Tumoare

T – Tumoare
Cu ajutorul sistemului TNM, simbolul „T” în combinație cu altă literă sau cifră (0 – 4) se folosește pentru a descrie stadiul dimensiunii și locației tumorii primare. Unele stadii sunt divizate în grupuri mai mici care pot oferi o actualizare mai detaliată a informațiilor. Aceasta ajută medicilor la elaborarea unui plan de tratament pentru un anumit pacient. Dacă sunt mai multe tumori, atunci la categoria „T” se adaugă litera „m„ (multiplu). 
TX: tumoarea primară nu poate fi evaluată. 
T0: nu există nicio dovadă a tumorii primare în rinichi fără semne de tumoare primară. 
T1: tumoare de 7 cm sau mai mică în cea mai largă zonă, limitată la rinichi. 
T1a: tumoarea are cel mult 4 cm în cea mai largă zonă, limitată la rinichi.
T1b: tumoarea are 4-7 cm în cea mai largă zonă, limitată la rinichi. 
T2: tumoare de 7 cm sau mai mică în cea mai largă zonă, limitată la rinichi. 
T3: tumoarea se răspândește în vasele sanguine renale sau afectează glanda suprarenală (glandă la polul superior al fiecărui rinichi, care produce diferiți hormoni si adrenalină, ce reglementează ritmul cardiac, tensiunea arterială si alte funcții ale corpului) sau țesutul perinefric (țesutul gras conjunctiv din jurul fiecărui rinichi). Tumoarea nu trece peste fascia Gerota (înveliș membranos al fiecărui rinichi). 
T3a: tumoarea afectează glanda suprarenală sau țesuturile adiacente, dar nu trece peste fascia Gerota 
T3b: tumoare care se extinde în vena renală (venele renale), sau în vena cavă (care transportă sângele spre inimă) sub diafragmă. 
T3c: tumoare care se răspândește în vena cavă de deasupra diafragmei 
T4: tumoarea trece dincolo de fascia Gerota.

N – Ganglionii limfatici regionali
„N” din abrevierea TNM indică ganglionii. Ganglionii limfatici sunt noduli mici în formă de fasole situate pe tot corpul, care în condiții normale ajută la lupta împotriva infecțiilor și a proliferării tumorii, ca parte a sistemului imunitar al organismului uman. Aproape de rinichi se află ganglionii limfatici regionali (hilari, paraortici abdominali și paracavali), iar în celelalte părți ale corpului se află ganglionii limfatici mai îndepărtați, raportat la poziția rinichilor. 
NX: ganglionii limfatici regionali nu pot fi evaluați. 
N0: fără metastaze în ganglionii limfatici regionali. 
N1: metastază într-un singur ganglion limfatic regional. 
N2: metastaze în mai mult de un singur ganglion limfatic regional.

M – Metastaze la distanță
„M” din abrevierea TNM indică, dacă tumoarea s-a răspândit (a metastazat) și în alte părți ale corpului. În cazul cancerului renal, locațiile apariției metastazelor sunt oasele, ficatul, plămânii, creierul și ganglionii limfatici mai îndepărtați. 
MX: prezența metastazelor la distanță nu poate fi evaluată. 
M0: nu există metastaze la distanță. 
M1: există metastaze la distanță.

Clasificarea în stadiile I, II, III și IV.
Când sunt colectate datele privind starea pacientului conform clasificării TNM, prin combinarea acestor date, medicii stabilesc stadiul de avansare în care se află boala. Potrivit acestei clasificări, medicii determină cu exactitate gradul de avansare al carcinomului renal conform numărului stadiului: I, II, III și IV.
Stadiul I: Tumoarea are cel mult 7 cm în zona cea mai mare și se limitează la rinichiul afectat. Nu s-a extins la ganglionii limfatici nici în părțile mai îndepărtate ale corpului (T1, N0, M0). 
Stadiul II: Tumoarea este mai mare decât 7 cm și se limitează la rinichiul afectat. Nu s-a extins la ganglionii limfatici, nici în părțile mai îndepărtate ale corpului (T2, N0, M0). 
Stadiul III: Acesta include următoarele posibilități:

• Tumoarea s-a extins într-un ganglion limfatic regional, dar nu s-a extins în ganglionii limfatici mai îndepărtați sau la alte organe (T1, T2, T3, N1, M0).
• Tumoarea invadează țesutul gras din jurul rinichilor și / sau în vena renală, dar nu afectează ganglionii limfatici sau alte organe (T3, N0, M0).

Stadiul IV: Oricare din următoarele posibilități:

• Tumoarea s-a extins direct prin țesutul gras și prin fascie (învelișul care acoperă rinichiul) sau poate și într-un ganglion limfatic regional, dar nu a afectat alte părți ale corpului (T4, N0, N1, M0).
• Tumoarea s-a extins în mai mult de un ganglion limfatic regional din apropierea rinichiului, dar nu și în alte părți ale corpului (oricare T, N2, M0).
• Tumoarea s-a extins la unul din organele mai îndepărtate, cum ar fi plămânii, oasele sau creierul (oricare T, oricare N, M1).

Carcinom recidivant (care se repetă)

Carcinomul renal recidivant reprezintă carcinomul care a recidivat după întreruperea tratamentului. O nouă tumoare poate apărea în celălalt rinichi sau în alte părți ale corpului.

Tratamentul

Tratamentul adecvat este ales de o echipă de experți care include: urologul, oncologul clinic, histopatologul, radiodiagnosticianul, oncologul radiolog și alți experți. Determinarea strategiei de tratament depinde de subtipul de celule canceroase (histologie) și de stadiul tumorii.

În cazul în care cancerul este localizat și nu se extinde dincolo de rinichi, există o șansă reală de vindecare completă prin aplicarea intervenției chirurgicale în cadrul căreia se îndepărtează întreaga tumoare sau întregul rinichi, iar dacă este posibil, și țesuturile adiacente, cât și ganglionii limfatici regionali.

Dacă carcinomul este în stadiu avansat și se extinde la celelalte organe sau metastazează, atunci poate ajuta radioterapia (la extinderea regională) sau tratamentul sistemic (în cazul metastazelor la distanță), printre care se numără imunoterapia și chimioterapia. Până în prezent, cele mai bune rezultate în tratamentul carcinomului renal metastatic au fost atinse de imunoterapie care este capabilă să susțină sistemul imunitar al pacientului, suprimând cancerul.

Tratamentul chirurgical
Procedura chirurgicală care presupune îndepărtarea întregii tumori și a țesutului adiacent se numește nefrectomie radicală. În cazul nefrectomiei radicale se îndepărtează întregul rinichi afectat. Dacă cancerul a afectat țesutul înconjurător și ganglionii limfatici regionali, se trece la nefrectomia radicală cu îndepărtarea ganglionilor limfatici. În cazul în care tumoarea invadează glanda suprarenală, poate fi îndepărtată și glanda suprarenală afectată în cadrul așa-numitei adrenalectomii. Dacă carcinomul invadează vasele de sânge din jur, chirurgii pot să îndepărteze o parte a acestora în timpul operației. Nefrectomia parțială este o procedură chirurgicală la care se îndepărtează întreaga tumoare, dar se lasă o parte sănătoasă cât mai mare a rinichiului.

În timpul operației laparoscopice, chirurgul realizează doar câteva incizii mici la nivelul pielii – spre deosebire de o incizie de 25 cm la nivelul abdomenului în cazul operației clasice cu deschiderea peretelui abdominal (laparotomia). În cazul laparoscopiei, chirurgul utilizează un dispozitiv telescopic special, optic cu sursă de lumină pentru îndepărtarea întregului rinichi sau pentru îndepărtarea tumorii de pe rinichi, dacă aceasta este de dimensiuni mai mici. Intervenția chirurgicală laparoscopică durează mai mult decât laparotomia, dar este mai puțin dureroasă, iar pacientul își revine mai repede. După această intervenție, pacientul rămâne în spital pentru o perioadă mai scurtă, riscul de complicații este mai mic și pacientul se vindecă mai repede.

Radioterapia
Radioterapia folosește radiații X de înaltă energie pentru a distruge celulele canceroase, dar nu se consideră a fi eficientă în cazul cancerului renal ca o metodă terapeutică independentă. La tratarea cancerului renal se utilizează rar ca metodă terapeutică pentru că aceasta afectează considerabil țesutul sănătos al rinichiului. În plus, acest tip de tumoare nu este sensibil la radioterapie. Se aplică numai în cazul în care, din diferite motive, nu se poate efectua intervenția chirurgicală. Radioterapia se utilizează cel mai frecvent atunci când tumoarea s-a extins sub forma de metastaze osoase sau cerebrale; în acest caz poate ameliora unele simptome ale bolii, cum ar fi durerile osoase sau umflarea creierului.

Printre cele mai moderne proceduri terapeutice în radioterapie se numără radiochirurgia stereotactică, care este proiectată în așa fel încât să optimizeze dozele de radiații numai într-o zonă bine delimitată a tumorii fără a afecta țesutul sănătos din jur.

Radioterapia externă poate să aibă asupra pielii un efect similar arsurilor cauzate de soare. Alte reacții adverse pot include greața, vărsăturile, diareea și oboseala. Radioterapia internă (brahiterapia) poate provoca sângerări, infecții și posibile leziuni ale țesutului înconjurător.

Chimioterapia
Chimioterapia utilizează efectele medicamentelor speciale (citostatice) care distrug celulele canceroase maligne. Este eficientă la un număr mare de tipuri de cancer, dar cele mai multe cazuri de cancer renal sunt rezistente la toate medicamentele chimioterapeutice. Tratamentul citostatic eșuează în cazul cancerului renal și nu duce la rezultate satisfăcătoare. Experții continuă în cercetarea și căutarea unor noi medicamente mai eficiente și a unor noi combinații citostatice.

Imunoterapia
Spre deosebire de majoritatea tipurilor de cancer, carcinomul renal în stadiu avansat răspunde foarte slab la chimioterapie. Răspunde însă surprinzător de bine la imunoterapie, ceea ce o aduce într-o poziție preferențială. S-a demonstrat că carcinomul renal este unul din puținele tipuri de cancer cu care organismul uman poate lupta prin intermediul sistemului imunitar. Imunoterapia (denumită și terapie biologică) este concepută în așa fel încât să stimuleze sistemul imunitar al pacientului. Aceasta utilizează substanțe organice produse de organism sau produse artificial în laborator pentru a susține, a direcționa sau a reînnoi funcțiile defensive ale sistemului imunitar.

În prezent, imunoterapia este cel mai eficient tratament de carcinom renal metastatic. La acest tratament se utilizează produse care susțin activitatea imunității celulare și a imunității umorale.

Dozele mari de medicamente de acest tip pot provoca reacții adverse severe, cum ar fi tensiunea arterială prea mică, stagnarea lichidului în plămâni, leziunile renale, atacurile de cord, sângerările, frisoanele și febra cu frisoane. Prin urmare, unii pacienți trebuie să rămână în spital, uneori chiar mai mult timp, pentru a li se monitoriza starea de sănătate. Dacă aceste reacții adverse sunt foarte puternice, pacienților li se administrează doze mai mici.

Tratamentul prin imunoterapie și chimioterapie se combină uneori, aplicându-se simultan.

Alte monitorizări
După finalizarea terapiei cancerului, pacientul ar trebui să fie supus unor controale regulate ale parametrilor sanguini ale funcției renale, radiografiei toracice, CT abdominal și al cavității toracice, precum și altor investigații imagistice care sunt capabile să detecteze dacă boala nu recidivează, dacă nu se creează metastaze la distanță sau dacă nu apar noi tumori în locul celei operate. Aceste investigații ar trebui efectuate la fiecare 3 luni în primul an, la fiecare 4 luni în al 2-lea an până în al 5-lea an, iar apoi o dată pe an.

Carcinomul renal generalizat metastazat.
În stadiul cel mai avansat (IV), celulele tumorale se separă de tumoarea inițială și „călătoresc” prin sistemul limfatic și prin sistemul sanguin în alte părți mai îndepărtate ale corpului unde încep să se dezvolte și să creeze depozite metastatice (metastaze). Cel mai frecvent loc de dezvoltare a metastazelor sunt plămânii, dar tumoarea poate să se extindă și în celălalt rinichi, în oase, ficat, creier, piele și în alte locații.

Nivelul actual de cercetare

Deoarece carcinomul renal nu răspunde bine la chimioterapia tradițională, la tratarea acestuia se pune accent pe testarea unor medicamente noi și originale, pe imunoterapie și pe alte metode biologice de tratament.

Vaccinurile tumorale Reprezintă un tratament experimental care ajută sistemul imunitar al pacientului în lupta împotriva cancerului. Medicii testează efectul diferitelor tipuri de vaccinuri la oamenii cu carcinom renal generalizat în scopul de a preveni dezvoltarea tumorii și de a stabiliza cel puțin starea pacientului. Unele vaccinuri sunt preparate din țesutul tumorii pacientului, fiind administrate după intervenția chirurgicală. Altele sunt fabricate din proteinele care se află pe suprafața celulelor tumorale sau din celulele dendritice ale tumorilor infiltrante.

Transplantul alogen de celule stem sau „minitransplantul” este un alt exemplu de imunoterapie. Pacienții sunt supuși mai întâi la chimioterapie care suprimă sistemul imunitar al acestora, iar apoi celulele stem din HLA al unui donator identic (de obicei fratele/sora pacientului) se transplantează în corpul pacientului. Apoi se administrează medicamente foarte eficiente pentru suprimarea sistemului imunitar existent al pacientului până când acestea se prind și creează un sistem imunitar nou (grefare). Celulele noi din sistemul imunitar al donatorului luptă împotriva celulelor tumorale ale pacientului; această reacție poartă numele de „grefă contra tumoare”. Noul sistem imunitar poate afecta și țesutul sănătos al pacientului, cauzând boala „grefă contra gazdă”. Starea rezultată se pate controla cu ajutorul unor medicamente speciale – imunosupresoare – care pot inhiba reacțiile imunitare puternice.

Inhibitorii de neovascularizare și alte preparate ale terapiei vizate previn formarea de noi vase de sânge tumorale de care tumoarea are nevoie pentru furnizarea de oxigen și de substanțe nutritive pentru a putea să crească și să se extindă. O altă posibilitate este utilizarea anticorpilor monoclonali împotriva receptorilor, care se găsesc pe celulele tumorale ale carcinomului renal.