Cancerul de sân

Carcinomul glandei mamare este cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor din Germania. De acest tip de cancer suferă aproximativ 8-10% din toate femeile.

În cazuri rare, acesta afectează și bărbații. Vârsta medie a persoanelor afectate este de 45-50 de ani și 60-65 de ani.

Factorii de risc sunt în principal factorul ereditar, obezitatea, sarcina târzie sau lipsa de sarcină, terapia hormonală (izolează estrogenii) și mastopatia proliferativă. Datorită frecvenței și a prognosticului mai favorabil în cazul depistării precoce a cancerului, se pune accent pe depistarea precoce a cancerului mamar prin autoexaminare intensă, prin controale regulate la ginecolog, cât și cu ajutorul mamografiei în intervale recomandate.

În afară de mamografie, pentru confirmarea diagnosticului sunt necesare și alte măsuri: ecografia, biopsia (prelevarea mostrei de țesut) și IRM.

Un posibil tratament poate fi intervenția chirurgicală, eventual precedată de chimioterapie care este axată pe micșorarea tumorii. Dacă este posibil, se preferă operația care permite păstrarea sânului. În cazul unei tumori extinse nu se poate evita masectomia. În orice caz, se prelevează și ganglionii limfatici din zona axilei pentru a se determina stadiul bolii. În acest scop se efectuează o ecografie abdominală și o scintigrafie osoasă. Pentru tratamentul ulterior, este decisivă și analiza țesutului (în special pentru stabilirea receptorilor hormonali).

Tratamentul postoperatoriu include radioterapia, chimioterapia și/sau terapia hormonală, cât și investigațiile postoperatorii. Tratamentul este determinat în mod individual în funcție de vârsta pacientei, de sensibilitatea tumorii la hormoni și de stadiul bolii.

DEFINIȚIE ȘI INCIDENȚĂ

Sub carcinomul glandei mamare înțelegem o boală de sân malignă. În țările occidentale, carcinomul glandei mamare este cel mai răspândit tip de cancer la femei. Reprezintă aproximativ 18% din toate bolile maligne întâlnite la femei. În Germania se îmbolnăvește anual de acest tip de cancer aproximativ 1-2 din 1000 de femei. Din toate femeile din Germania se îmbolnăvesc de acest tip de cancer aproximativ 10% din femei. Vârsta medie a persoanelor afectate este de 45-50 de ani și 60-65 de ani. Exprimat în cifre absolute, acest lucru înseamnă că în Germania se îmbolnăvesc de cancer mamar aproximativ 48 000 de femei anual, 18 000 de femei din acestea decedând datorită acestei boli.

Dacă ne imaginăm o cruce cu mamelonul în centru, putem împărți sânul în patru părți. Extrem de frecvent este afectată partea superioară exterioară, deoarece conține cea mai mare parte a glandei mamare.

Cauzele apariției cancerului de sân nu sunt încă pe deplin cunoscute. Dar se presupune că în cazul a 5% din femeile afectate, un rol important îl joacă cauza genetică. Riscul de cancer crește în cazul persoanelor care au rudenii de gradul unu care suferă de această boală. Se pare că anumite schimbări în genotip susțin formarea de tumori, dar acest fapt a fost dovedit doar la un număr mic de tumori. Un alt factor de risc îl reprezintă o proliferare benignă a lobulilor glandei și a țesutului conjunctiv, acest fenomen purtând denumirea de mastopatie proliferativă. Cancerul de sân este stimulat și de o alimentație bogată în grăsimi, de expunerea la raze ionizante, de consumul de tutun și alcool, cât și de o utilizare prelungită a hormonilor sexuali feminini (estrogeni). În contrast, utilizarea anticoncepționalelor orale se pare că nu crește riscul de cancer.

MĂSURI PREVENTIVE ȘI RISCUL DE ÎMBOLNĂVIRE

Prevenirea generală constă în reducerea greutății, cât și în abstinența de la tutun și alcool. Utilizarea de estrogeni, de exemplu, pentru atenuarea dificultăților în timpul menopauzei ar trebui să fie supravegheată medical și limitată în timp. Constatarea că nivelul de estrogen la femei în timpul menopauzei poate stimula dezvoltarea cancerului a dus la ideea de a reduce acest nivel cu medicamente. Antiestrogenul Tamoxifen, administrat în tratamentul împotriva tumorilor a dus cu adevărat la reducerea riscului de cancer. Tratamentul cu Tamoxifen este asociat însă cu numeroase efecte secundare. Datorită faptului că, în afară de câteva studii, mai ales în SUA, încă nu există o experiență suficientă cu privire la efectul utilizării pe termen lung, această metodă nu este recomandată în general.

Autoexaminarea ca mijloc de diagnosticare precoce are o importanță deosebită. Include inspecția și palparea pielii sânilor și axilei. Zonele tari, nodulii, rănile care nu se vindecă, adânciturile pielii, umflarea ganglionilor limfatici sau secreții ale glandelor mamare sunt întotdeauna suspecte până la demonstrarea contrariului și necesită asistență medicală.

În afară de autoexaminarea prin palpare, femeile din Germania de la vârsta de 20 de ani au posibilitatea de a se supune unei examinări medicale gratuite în vederea depistării bolilor canceroase. Femeile între 50-70 ani ar trebui să se supună mamografiei la intervale de 2 ani. Pacienții cu risc (cancer frecvent în familie, mastopatie proliferativă etc.) ar trebui să se supună mamografiei regulat de la vârsta de 30 de ani.

Având în vedere frecvența bolilor în familie, de o anumită perioadă, se presupune că principala cauză a cancerului este cea genetică. Recent au fost descoperite trei gene tumorale BRCA -1, 2 și 3. BRCA este o abreviere pentru Breast Cancer. În cazul purtătorilor de mutație BRTA-1, riscul de cancer mamar este cu 85% mai mare. La bărbații cu acest defect genetic riscul carcinomului de prostată este de trei ori mai mare, iar riscul cancerului de colon de 4 ori mai mare. Cu riscul crescut de dezvoltate a cancerului mamar cu 85%, este asociată și mutația BRCA-2. Creșterea riscului asociat cu BRCA-3 nu a fost explorat încă suficient.

Testul genetic este costisitor; se testează doar anumite paciente și numai după o examinare și consiliere aprofundată. Pentru acest test au fost stabilite anumite criterii:

• două femei din aceeași familie cu cancer mamar sau cancer ovarian, dintre care cel puțin una s-a îmbolnăvit înainte de vârsta de 50 de ani.
• rudenie de gradul 1 cu cancer mamar unilateral înainte de vârsta de 30 de ani.
• rudenie de gradul 1 cu cancer mamar bilateral înainte de vârsta de 40 de ani.
• rudenie de gradul 1 cu cancer ovarian înainte de vârsta de 40 de ani.
• rudenie de sex masculin cu cancer mamar.

Deoarece pentru purtătorul acestor mutații nu există până în prezent nicio opțiune specifică de tratament, măsurile se limitează la autoexaminarea lunară și la examinarea preventivă semestrială până la vârsta de 25 de ani.

Majoritatea tumorilor se dezvoltă datorită mutațiilor spontane și chiar și în cazul existenței criteriilor de mai sus, doar la 15% dintre aceste persoane se poate demonstra mutația genetică BRCA-1. În plus, rezultatul negativ al testului nu exclude că pot exista alte locuri de mutație ale genei care nu au fost încă identificate și care sunt importante pentru dezvoltarea de tumori. Până în prezent nu a fost elaborată evaluarea finală a testului genetic.

DIAGNOSTICUL ȘI CLASIFICAREA STADIILOR

La cea mai mică suspiciune de carcinom mamar, trebuie să se efectueze o examinare medicală amănunțită. În afară de anamneză și de palparea detaliată a ambilor sâni, a axilei și a zonelor claviculare, se va efectua o radiografie a sânilor și o investigație cu ultrasunete. Mamografia, și anume radiografia sânilor, face posibilă depistarea microscopică a formațiunilor canceroase, stabilirea dimensiunilor și numărul acestora, cât și distingerea modificărilor benigne. Calciul microscopic, care se adună în canalele țesutului afectat al sânilor, este o dovadă indirectă a tumorii foarte mici (în circumstanțele date).

Investigația cu ultrasunete și mamografia crește precizia stabilirii diagnosticului. În cazul unei situații neclare în timpul investigației cu ultrasunete, se poate preleva o mostră de țesut cu ajutorul unui ac (biopsie) în vederea examinării la microscop. Mamografia și ecografia se efectuează înainte de operație pentru marcarea exactă a zonei operate. Tomografia computerizată, analizele oaselor cu ajutorul scintigrafiei și ecografia ficatului furnizează informații privind metastazele posibil existente. Înainte de operație se pot determina markeri tumorali CEA și CA 15-5 care apar în sânge odată cu bolile maligne.

După operație, reapariția acestor markeri tumorali poate semnaliza o nouă dezvoltare a tumorii. Rezultatul examinării microscopice a țesutului (histologiei) furnizează informații privind tipul tumorii și gradul de agresivitate al acesteia (grading). Informațiile privind tumoarea și ganglionii limfatici obținute după operație pot să creeze o imagine a extinderii tumorii, și anume a metastazelor. Independent de aceasta, pe o mostră a tumorii se studiază dacă aceasta conține receptori pentru hormonul feminin estrogen. Estrogenul poate stimula creșterea tumorii. Pe de altă parte, eliminarea acestuia poate inhiba creșterea tumorii. Rezultatele investigației se pot include în schema TNM (tumoare, ganglioni limfatici, metastaze). Din aceasta rezultă împărțirea stadiilor care determină, împreună cu histologia, prognosticul și strategia de tratament. Deoarece examinarea histologică se realizează în timpul intervenției chirurgicale (examinare histologică rapidă), amploarea operației poate fi influențată în mod considerabil.

Toate tumorile mamare pot fi împărțite în carcinoame ale canalelor mamare, denumite și carcinoame ductale, și în carcinoame ale glandei mamare, denumite carcinoame lobulare.

Tipul de cancer de sân	Frecvența în %
carcinom ductal invaziv	75
carcinom coloid	15
carcinom lobular invaziv	10
carcinom tubular	rar
carcinom adenocistic	rar
carcinom papilar	rar
Cele mai frecvente forme ale tumorilor

CARCINOMUL GLANDEI MAMARE LA BĂRBAȚI

Această îmbolnăvire la bărbați este foarte rară, fiind descoperită, de obicei, numai în stadiu avansat. Deoarece fascia mușchiului pectoral este de multe ori depășită, acest mușchi trebuie să fie îndepărtat. Ca și în cazul femeilor, pentru elaborarea prognosticului este esențială amploarea afectării ganglionilor limfatici axilari. Tratamentul și îngrijirea postoperatorie nu diferă de tratamentul și îngrijirea femeilor care suferă de această boală. Prognosticul este însă mai puțin favorabil decât la femei din cauza descoperirii tumorii în stadiu avansat.

CARCINOMUL MAMAR INFLAMATOR

Independent de tipul de carcinom, celulele tumorale pot intra în canalele limfatice de sub piele. Acest lucru duce la limfostază și la umflarea zonelor întinse ale pielii. Pielea seamănă apoi cu coaja de portocală sau apare o roșeață asemănătoare inflamației, de aici provenind și denumirea de carcinom inflamator. Prognosticul este extrem de nefavorabil și necesită polichimioterapie urmată de operație și/sau radioterapie.

Terapia

La alegerea terapiei este decisivă dimensiunea tumorii, caracteristicile histologice ale acesteia, starea receptorilor hormonali, metastazarea, cât și starea menopauzei. În afară de operație și de radioterapie, în prezent se utilizează chimioterapia adjuvantă, respectiv neoadjuvantă și terapia hormonală. Terapia adjuvantă este terapia primară, și anume tratamentul care urmează imediat după operație și după radioterapie; terapia neoadjuvantă precede intervenția chirurgicală.

Terapia primară

Operația radicală

Operația radicală, și anume îndepărtarea întregului sân, trebuie efectuată în prezent numai în cazul a 30% din paciente. Se aplică atunci când tumoarea este mai mare de 2 cm și când există un raport nefavorabil între dimensiunea tumorii și celelalte țesuturi mamare, cât și în cazul unei caracteristici histologice nefavorabile, cum ar fi multicentricitatea sau lymphangiosis carcinomatosa extinsă.

În cazul operației radicale se îndepărtează întregul sân. Există diferite posibilități de reconstrucție ulterioară a sânului care se poate realiza imediat după operația radicală. Între ambele operații poate exista un interval de săptămâni sau chiar și ani. Reconstrucția sânului poate fi realizată cu ajutorul țesuturilor proprii, de exemplu, cu ajutorul țesuturilor musculare sau cu ajutorul țesuturilor abdominale. O altă posibilitate sunt protezele din material plastic umplute cu diferite materiale, cum ar fi siliconul. Deoarece încă nu este sigur dacă siliconul care se eliberează din protezele deteriorate nu provoacă efecte secundare în întregul organism, se utilizează și materiale alternative, cum ar fi soluțiile saline. Un dezavantaj considerabil al protezelor constă în producerea de capsule fibroase în jurul corpului străin. Zonele întărite astfel create nu afectează numai aspectul cosmetic, dar fac dificilă și diagnosticarea unei eventuale recidive.

Pentru obținerea unor rezultate cosmetice cât mai optime, odată cu reconstrucția părții bolnave se fac ajustări și la cea sănătoasă.

Operația plastică de conservare a sânului

La cca 65% din paciente este posibilă operația plastică care conservează sânul, tratamentul fiind realizat prin radioterapie. Acest proces presupune o dimensiune a tumorii de cel mult 2 cm; în cazul sânilor mari se pot face excepții de la această regulă. Tumoarea ar trebui să se limiteze numai la o singură formațiune.

În funcție de dimensiunea țesutului îndepărtat, pentru un aspect cosmetic cât mai optim, se poate insera în cavitatea rezultată o mică proteză. Riscul de recidivă după operația plastică care conservă sânul, este mai mare în comparație cu operația radicală. Prin iradierea ulterioară postoperatorie a țesutului rămas, acest risc poate fi redus cu până la 20%. În prezent toate operațiile de conservare a sânului ar trebui să se realizeze prin radioterapie.

Indiferent de amploarea operației, trebuie să se îndepărteze și ganglionii limfatici axiali de pe partea afectată. Ar trebui să se elimine cel puțin 10 ganglioni limfatici care trebuie examinați în vederea existenței metastazelor. Starea ganglionilor limfatici este un criteriu decisiv pentru următoarea terapie și este un factor important în evaluarea prognosticului.

Pentru ca femeile să fie ferite de îndepărtarea ganglionilor limfatici prin intervenție chirurgicală și de consecințele neplăcute, cum ar fi limitarea mișcării, tulburările senzoriale sau limfedemul, se caută metode noi care permit obținerea de informații despre afectarea ganglionilor limfatici. În prezent, în cadrul studiilor se cercetează biopsia „sentinel-node“, care se realizează astfel: în jurul carcinomulul mamar se injectează radionuclid și imediat după aceea se observă dacă radionuclidul s-a acumulat în ganglionul limfatic. Dacă da, ganglionul limfatic „îmbogățit” se va elimina și se va examina histologic. Dacă este afectat de metastaze, urmează curățarea chirurgicală a axilei. Dacă acest ganglion limfatic nu este modificat, atunci nu se va realiza operația. Acest proces se bazează pe faptul că ganglionii limfatici sănătoși nu acumulează radionuclid.

Radioterapia

Radioterapia este de neînlocuit în tratamentul carcinomului glandei mamare. După operația plastică care conservează sânul, trebuie să se efectueze radiografia sânului rămas. După operația radicală, cu ajutorul factorilor histologici, se va constata în mod individual dacă este necesară radiografia. Acest lucru se aplică asupra tumorilor mai mari decât 5 cm și asupra infiltrării mușchiului pectoral.

Radioterapia se realizează în prezent cu ajutorul acceleratorilor liniari cu o energie maximă de 20 MeV. Tratamentul fiecărui pacient se stabilește în mod individual, prin utilizarea unor sisteme asistate de calculator pentru planificarea radioterapiei, pe baza tomografiei computerizate realizate anterior. Datorită tehnologiei moderne s-a îmbunătățit eficacitatea tratamentului și s-au redus semnificativ efectele secundare.

Iradierea se efectuează 5 zile pe săptămână. Durata totală depinde de doza individuală și de cea totală, durata medie a radioterapiei fiind de 5-7 săptămâni. Iradierea în sine durează doar câteva minute, iar pacientul nu o simte; nu este deloc dureroasă. Pentru a se evita iritarea pielii în timpul iradierii, aceasta nu ar trebui să fie solicitată mecanic, termic și chimic. Aplicarea zilnică a pudrei poate acoperi roșeața pielii care dispare după terminarea tratamentului. La sfârșitul radioterapiei, pacientele se simt de multe ori complet epuizate și slăbite. Aceste dificultăți însă dispar după câteva săptămâni. Uneori, în zona iradiată sunt vizibile schimbări permanente, cum ar fi pigmentarea puternică a pielii, cât și vizibilitatea vaselor sanguine.

În funcție de rezultatele histologice, în cazul fiecărui pacient trebuie să se decidă în mod individual dacă în afară de iradierea sânului rămas trebuie să fie iradiate și căile de drenaj limfatic la nivelul axilei, a claviculei sau în peretele toracic mijlociu.

Terapia adjuvantă

Terapia adjuvantă este un tratament medicamentos care urmează după terapia primară, cum ar fi terapia cu hormoni, chimioterapia sau combinația celor două. Terapia adjuvantă trebuie să acționeze asupra metastazelor care există în perioada terapiei primare. Alegerea procedurii terapeutice depinde, în primul rând, de starea ganglionilor limfatici. Alți factori care trebuie luați în considerare includ starea receptorilor hormonali ai tumorii, cât și starea de menopauză a pacientei.

Tabelul de mai jos servește la explicarea termenilor cheie:

starea ganglionilor limfatici
nu există metastaze ale ganglionilor limfatici la nivelul ganglionilor limfatici axilari	fără metastaze ganglionare
metastaze ale ganglionilor limfatici la nivelul ganglionilor limfatici axilari	cu metastaze ganglionare
starea receptorilor hormonali
țesutul tumorii nu are receptori hormonali	negativ
țesutul tumorii are receptori hormonali	pozitiv
starea menopauzei
înainte de menopauză, adică înainte de ultimul ciclu menstrual	înainte de menopauză
după menopauză, după ultimul ciclu menstrual	postmenopauzal

Aplicarea terapie adjuvante în cazul pacientelor cu carcinom mamar cu ganglioni negativi depinde de riscul individual al pacientei, și anume de riscul de a dezvolta noi metastaze. La estimarea acestui risc, se iau în considerare factori, cum ar fi dimensiunea tumorii, tipul histologic al tumorii și gradul de agresivitate a acesteia. Pacientele se împart în paciente cu risc scăzut, mediu și ridicat.

Având în vedere starea metastazelor și a receptorilor hormonali, în cazul carcinomului mamar cu ganglioni negativi, se pot alege următoarele posibilități de tratament:

	risc scăzut	risc mediu	risc ridicat
Înainte de menopauză
Pozitiv – din punct de vedere al receptorilor hormonali	fără terapie adjuvantă sau Tamoxifen	Tamoxifen ± Chimioterapie	Tamoxifen ± Chimioterapie
Negativ – din punct de vedere al receptorilor hormonali	fără terapie adjuvantă	fără terapie adjuvantă	chimioterapie
Postmenopauzal
Pozitiv – din punct de vedere al receptorilor hormonali	fără terapie adjuvantă sau Tamoxifen	fără terapie adjuvantă sau Tamoxifen	Tamoxifen ± Chimioterapie
Negativ – din punct de vedere al receptorilor hormonali	fără terapie adjuvantă	fără terapie adjuvantă	chimioterapie
Senium (> 70 ani)	fără terapie adjuvantă sau Tamoxifen	fără terapie adjuvantă sau Tamoxifen	Dacă este vorba de receptori hormonali pozitivi: Tamoxifen

În cazul pacientelor care suferă de carcinom mamar cu ganglioni pozitivi, întotdeauna urmează aplicarea terapiei adjuvante care, pentru pacienții cu carcinom mamar negativ, corespunde unui risc crescut. Diferența constă în alegerea chimioterapiei.

Chimioterapia

Eficacitatea chimioterapiei depinde de starea menopauzei pacientei. Probabilitatea de recidivare a cancerului poate scădea în cazul femeilor aflate înainte de menopauză cu 37%, iar în cazul femeilor aflate în postmenopauză la cca. 20 %.

În cazul carcinomului mamar se efectuează chimioterapia clasică conform schemei CMF, și anume cu ajutorul substanțelor ciclofosfamidă + metotrexat + fluorouracil în mai mult de 6 cicluri. Această schemă de chimioterapie se aplică mai ales în terapia adjuvantă a carcinomului mamar cu ganglioni negativi, în funcție de evaluarea riscurilor. În ultimii ani, în cazul carcinomului mamar cu ganglioni pozitivi se aplică tot mai mult ca o alternativă la schema CMF și chimioterapia ce conține antracicline conform schemei EC (epirubucină+ciclofosfoamidă), conform schemei AC + adriamicină + ciclofosfoamidă, respectiv conform schemei FEC (+ 5-fluorouacil + epirubicină + ciclofosfoamidă). În aceste cazuri se aplică 4 cicluri.

Terapia hormonală

Pentru terapia hormonală sunt la dispoziție diferite substanțe care diferă în modul lor de acțiune. Până în prezent, este posibilă terapia combinată cu administrarea antiestrogenului Tamoxifen. Tamoxifenul previne legarea estrogenului de receptorii de estrogen, legându-se singur de aceștia și ocupându-i; astfel vorbim despre o inhibiție competitivă. Tamoxifen este la fel de eficace în cazul femeilor aflate în perioada de dinainte de menopauză ca și la cele aflate în perioada de după menopauză. Utilizarea standard durează mai mult de 5 ani. Evaluarea mai multor studii a arătat că Tamoxifenul nu poate fi administrat în cazul pacientelor cu receptori negativi. În cazul pacientelor cu receptori pozitivi, chimioterapia hormonală combinată este un avantaj. În prezent, în mai multe studii, sunt analizați noi antiestrogeni, cum ar fi Toremifenul, sau modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogen, cum ar fi Raloxifenul, datorită eficacității și toleranței acestora.

În prezent se realizează câteva studii internaționale care verifică alte terapii hormonale ca alternative la Tamoxifen. Acestea includ inhibitori de aromatază, cum ar fi Exemestan (Aromasin), Letrozol (Femara), Anastrozol (Arimidex). Inhibitorii de aromatază sunt substanțe care inhibă enzima aromataza, aceasta fiind importantă pentru producerea de estrogeni în afara ovarelor. Prin urmare, efectul constă în prevenirea producției de estrogeni. Administrarea acestor medicamente are sens numai în cazul femeilor aflate în perioada de după menopauză, respectiv în cazul femeilor care au fost supuse operației de îndepărtare a ovarelor.

O nouă posibilitate de tratament în cadrul terapiei hormonale constă în ovarectomie (îndepărtarea ovarelor) sau în tratamentul medicamentos cu analogi GnRH – substanțe care elimină producția de estrogeni și progesteron în ovare. Această opțiune de tratament este folosită numai în cazul pacientelor aflate înainte de menopauză care au receptori hormonali pozitivi și care prezintă un risc ridicat.

Terapia carcinomului metastatic al glandei mamare

Despre carcinomul mamar metastatic vorbim atunci când se formează metastaze la distanță, de exemplu, în ficat, în oase sau în creier. În cazul pacienților cu metastaze la distanță se analizează dacă se va aplica chimioterapia, terapia hormonală, sau o combinație a acestora.

Chimioterapia

La tumorile cu receptori hormonali negativi, în cazul unui interval scurt de timp între terapia carcinomului mamar și incidența metastazelor, cât și în cazul creșterii rapide a metastazelor, se preferă, în general, chimioterapia, aplicându-se schemele de chimioterapie prezentate mai sus. La apariția metastazelor s-au dovedit a fi eficiente și alte substanțe, cum ar fi Taxane Paclitaxel (Taxol) și Docetaxel (Taxotere). Utilizarea altor substanțe, cum ar fi Gemcitabina (Gemzar), Capecitabina (Xeloda) sau Doxorubicina lipozomică (Caelix), este în curs de cercetare.

Terapia hormonală

Pacientele care prezintă carcinoame mamare cu receptori hormonali pozitivi cu un interval de timp scurt între terapia carcinomului mamar și incidența metastazelor, cu metastaze care pun în pericol viața sau cu o stare de sănătate în general limitată, pot fi supuse terapiei hormonale, aceasta fiind tolerată mult mai bine decât chimioterapia. Au fost raportate reacții până la 60%. Cu ajutorul terapiei hormonale se pot obține rezultate pozitive în cazul a 25% din pacientele care prezintă carcinoame mamare cu receptori hormonali negativi.

Terapia hormonală se aplică conform acelorași principii care au fost descrise la terapia adjuvantă. În cazul pacientelor aflate în perioada de după menopauză crește importanța inhibitorilor de aromatază (datorită noilor date obținute din studiile efectuate), în special în terapia hormonală primară a carcinomului mamar metastatic; aceștia pot înlocui tamoxifenul.

Imunoterapia

Există femei în cazul cărora carcinomul mamar are pe suprafața celulei anumiți receptori care se pot demonstra histologic și care sunt denumiți HER2. În ultimii ani a fost dezvoltat un anticorp care se poate lega de acești receptori speciali HER2 și care stimulează distrugerea celulei canceroase. Acest anticorp se numește trastuzumab, iar medicamentul se numește Herceptin. Până în prezent administrarea acestuia este posibilă numai în cazul pacientelor cu cancer mamar metastatic, la care s-a dovedit prezența receptorului HER2, sau la cele care au absolvit cel puțin două chimioterapii. Anticorpul poate fi administrat individual sau în combinație cu chimioterapia.

RADIOTERAPIA

Radioterapia are sens în funcție de tipul metastazei existente. Aceasta este necesară în cazul problemelor locale și al metastazelor sensibile la radiații. Printre acestea se numără, în primul rând, metastazele la nivelul oaselor și creierului.

În afară de opțiunile de tratament prezentate, în cazul metastazelor osoase se pot implementa cu succes bifosfonați care reduc resorbția osoasă, atenuează durerea și reduc riscul de fracturi.